De ziua ta, iubita noastră ţară

De ziua ta iubita noastră ţară
eu îţi doresc să fii cea mai frumoasă
să fii mereu o dulce primăvară
şi să ne fii la toţi o sfântă casă

Să îţi cinsteşti la zile mari eroii
ce au căzut în luptă pentru tine
şi să nu laşi pe vatra ta strigoii
să-ţi întineze tot ce-ţi aparţine

Poporul tău acum e-n libertate
dar lupi hulpavi avizi de-mbogăţire
s-au năpustit în haite peste noapte
să-ţi fure rodul muncii-n nesimţire

Borfaşi ce zic că-ţi vor prosperitate
se-nghesuie să te conducă ţară
ca să îţi ia mereu ce se mai poate
iar fii tăi să plece pe afară

Pe munţi pe dealuri pe câmpii mănoase
balauri venetici fără hotare
s-au aşezat în vile somptuase
să-ţi sugă vlaga ta fără sudoare

Poporul tău e-n pragul disperării
trăieşte zilnic fără de speranţă
este ajuns la marginea răbdării
iar viaţa sa atarnă doar de-o aţă

Dar într-o zi atât îi mai rămâne
să-nlăture prin forţă toată pleava
iar imnul sfânt Desteaptă-te române
să-i consfinţească-n luptă dreaptă slava

De ziua ta iubita noastră ţară
eu îţi doresc să fii cea mai frumoasă
să fii mereu o dulce primăvară
şi să ne fii la toţi o sfântă casă

A trecut amar vreme

La aniversarea absolvirii liceului
Mircea Cel Bătrân din Râmnicul Vâlcea

A trecut amar vreme
Peste sufletele noastre
Învăţând la teoreme
Sub curburile albastre

Am umblat dupa himere
Dupa stele trecătoare
Uneori fără repere
Am rămas sub astrul soare

Am atins piscuri de munte
Pe a lumii sfântă roată
Ne-am trezit eroi de frunte
Într-un joc făcut de soartă

Am crezut în nemurire
C-am atins Nirvana vieţii
Când eram în fericire
Pe tărâmul tinereţii

Dar s-au dus pe nesimţite
Un şirag de ani de clipe
Lăsând urme-ncărunţite
Pe-ale noastre vechi aripe

Iar acum că s-a scurs vremea
Mi-amintesc cum se cuvine
Întâmplări ce par aievea
Celor ce vor fi şi mâine

Mi-amintesc de Borosan
Proful meu de geografie
Un om bun, un moldovean
Aşa cum mi-a plăcut mie

Învăţam destul de bine
Formele de reliefuri
Ape, munţi, păduri, coline
Bogăţiile din şesuri

Dintr-o grabă, din eroare
Când podişul sucevean
Era temă de lucrare
L-am tratat pe-l someşan

Eu speram să iau un zece
La ce am tratat pe foi
Şi-am rămas blocat la voce
Când mi-a spus c-am luat un doi

Pentru ca eram mă rog
Un elev de notă mare
Nota doi în catalog
N-a mai fost pusă se pare

Doamna Borosan i-a spus
Rătăcirea să mi-o ierte
Că altfel am presupus
Că va mânca mierte fierte

Doamnei Borosan să-i fie
Amintirea-i neştirbită
Era om de omenie
Bunătate inedită

Ne preda trecutul ţării
Ne-nvăţa să luam aminte
La eroii apărării
Strămoşeştelor morminte

Iar istoria străveche
Cu Georgescu o făceam
Iar dintr-o poreclă veche
Babarezul îi ziceam

Când de bavarezi vorbea
Printr-o dicţie confuză
Babarezi el îi numea
Consfinţind porecla pusă

Unde-o fi acum Georgescu
Când monede ruginite
Le-aducea Victor grotescu
Ca vestigii inedite?

Renunţa să ne testeze
Le privea cu luare-aminte
Încercând să le plaseze
În epoci de mai-nainte

Şi aşa trecea un ceas
De istorie hilară
Că am dus proful de nas
Şi-am scăpat de oră iară

Lăzărescu unde este
Ce ne învăţa de plante?
Parcă-ar fi într-o poveste
Un degustător de poante

Mi-amintesc de bunăoară
Când i-am dus floarea ţigăncii
Într-o zi de primăvară
Şi-am expus-o în capul băncii

S-a apropiat de mine
Şi mi-a zis-o-n latineşte
O cunosc cum se cuvine
Purpureea se numeşte

Pentru dragostea-i abilă
Închinată multor plante
I s-a zis domnu’ Zambilă
De cei ce veneau la carte

Ne-nvaţa polenizarea
Divizarea celulară
Cum se face-ncrucişarea
Pentru viaţa planetară

Dar în urbe printre şoapte
Se zvonea ca Lăzărescu
Era fluture de noapte
Ce-o iubea pe Cutărescu

Numele nu i l-aş spune
Din motive delicate
Era doamnă cu renume
Şi ar fi peste se poate

Într-o noapte-ntunecoasă
A pătruns în miez de noapte
La domniţa cea frumoasă
Al său soţ fiind departe

Dar în zori dupa şuetă
Când a vrut să plece-acasă
S-a urcat pe motoretă
S-o pornescă şi să iasă

În zadar dădea la cheie
Faţa-i era stacojie
Nu avea măcar idee
Că n-avea nicio bujie

Speriat că vremea trece
Şi că soarele răsare
A-ncercat pe jos să plece
Având o surpriză mare

Cu bujiile în mână
Soţul doamnei iubitoare
L-a rugat să mai rămână
Ca să scrie o dictare

Ce-a urmat se presupune
Întâmplarea ca o bilă
S-a rostogolit anume
Povestind de domn’ Zambilă

Eu v-am spus un zvon ce este
După trecerea de vreme
Un crâmpei dintr-o poveste
Printr-o gaură de vierme

Domnişoara Nisipeanu
De română profesoară
Ea mi-a cultivat aleanu
Dorul meu din inimioară

M-a făcut să scriu poeme
Să cânt zbaterile mele
Amintirile boeme
Noaptea cerul plin de stele

Pe distinsa profesoară
Ce ne pregătea la mate
O ţin strâns la inimioară
Şi-o stimez cum nu se poate

Profunzimea minţii sale
Încadrată-n frumuseţe
Mi-a fost steaua mea pe cale
Ce m-a dus pe culmi semeţe

Logica şi cu rigoarea
De Gibescu semănate
Mi-au fost mie alinarea
Căutărilor prin noapte

Fizica predată-n şcoală
Pentru viaţă mi-a fost casa
Când ne-o prezenta la tablă
Profesorul Preoteasa

Fără magica chimie
Din Ababi-nvăţătură
Ar fi fost vrăjitorie
Aventura din natură

Dar distinsa profesoară
O maestră-n combinaţii
Ne-a-nvăţat întâia oară
O mulţime de reacţii

Unde-o fi acum Crăciun
Un boier făr’ de pereche
Cu un suflet cald si bun
Ce preda latina veche

Şi acum imi vin în minte
Pilde spuse în latină
De profesor prin cuvinte
Răspândind în jur lumină

Amore, more, ore, re
Probantur amicitie
Au rămas sfinte repere
În orice relaţie

Profesoara de franceză
Care se numea Zinelli
Ca o dulce-apoteoză
Apărea în pragul sălii

Când în limba de pe Sena
Ne vorbea despre cultură
Ne simţeam cuprinşi de tema
Aventurii din natură

De o rară frumuseţe
Elegantă şi distinsă
O visam în tinereţe
Ca pe-o flacară aprinsă

Limba dulce de pe Volga
Din poveşti şi basme ruse
Ne-o preda Ţurcanu Olga
Prin tratatele impuse

Însa doamna de la rusă
Având har, dezinvoltură
Ne-nvăţa ca limba-i pusă
S-accesăm marea cultură

Pe Stătescu n-am sa pot
Să-l exclud din a mea viaţă
Ne-nvăţa să facem sport
S-avem zâmbetul pe faţă

Dar un loc aparte-n mine
Doamna Gibea l-a indus
O iubeam cum se cuvine
Dar la nimeni nu am spus

Ne-nvăţa la sociale
Lucruri de regim impuse
O sorbeam din ochi agale
Şi-o iubeam pe sub ascunse

Profesoarei de desene
Păpuşica poreclită
Îi făceam glume nedemne
De o bună conduită

Un coleg ce n-a luat zece
I-a pus clei pe taburete
Iar când a-ncercat să plece
I-am văzut forme discrete

Un echer ce bunăoară
Sta pe tablă să lucreze
Un coleg cu-o lungă sfoară
L-a legat să-l manevreze

Când a vrut să deseneze
Păpuşica cu renume
A-nceput să defileze
Un echer ca o minune

I-am citit pe faţă spaima
Neputând echerul prinde
Iară noi râdeam cu faima
Unor dirijori prin unde

Muzica minunea lumii
Mi-a fost veşnic o canonă
Neputând cânta luminii
Dintr-o tară zis-afonă

Ca să iau o nota mare
Mă-nscriam la corul clasei
Şi mimam piesa-n cântare
Ca să-i fiu pe plac Taisei

Într-o zi un muritor
Un coleg din internat
A voit în dormitor
Ca să-şi ia ceva uitat

Uşa era încuiată
Când plecam cu toţi la carte
Prin tablia descleiată
Ne târam cum nu se poate

În timp ce intra pe coate
Internistul Năglăbiţă
A primit un şut în spate
De la domnul Negoiţă

Supărat de întâmplare
Că n-am spus cine-a-spart sala
Ne-a pus uşa în spinare
În careu cu toată şcoala

Ca pedeapsă şi mai mare
Să ne fie-nvăţătură
Am luat nouă la purtare
Din această tevatură

Viaţa mea din internat
N-aş putea s-o uit vreodată
Şi ar fi mare păcat
În a vieţii mele roată

Domnişoara Pogăceanu
Pedagog de modă veche
Ne ţinea din scurt tot anu’
Să nu fim într-o ureche

Vasilescu pedagoga
Cea frumoasă şi cochetă
Când îl invăţam pe Goga
Ne-a fost mamă indulgentă

Iar Stoicescu doamnă mare
Se făcea că nu observă
Că iubeam la domnişoare
Pe Capela cea superbă

Dirigintele de an
Pshiholog iscoditor
Era Sever domn Morjan
Un bărbat impunător

Radia respect şi teamă
Când cădeam în rătăcire
Trecea drept un prof de treabă
De erai elev subţire

N-am putut uita vreodată
Pe a vieţii mele spiţă
Un director ca un tată
Cum a fost domn Negoiţă

Dumnezeu să-l ocrotească
În grădina sa cu îngeri
Pentru fapta pământească
Ce-a făcut-o pentru tineri

Şi acum a venit vremea
Să ne-ntorcem în prezent
Să ne bucurăm aievea
Că ne-am strâns pentru-un moment

Să oprim timpul pe cale
Din albastra veşnicie
Să turnăm vinu-n pocale
Şi să-l bem în veselie

Că de mâine curge iară
Într-un ritm necontenit
Pe a lumii sfântă scară
Spre reperul infinit

Iară noi frunze de toamnă
Vom fi duşi de vântul sorţii
Spre genunea diafană
Din împărăţia nopţii

Vom lăsa în urma noastră
Amintiri rătăcitoare
Ca şi pasărea măiastră
Ne vom stinge în uitare

În momentele solemne
Cei ce-n urmă vor rămâne
Îşi vor aminti pesemne
C-am trecut şi noi prin lume

Vom fi nume-n pomenire
Pe-o bucată de hârtie
La o sfântă mânăstire
Dacă va mai fi să fie

Iar când timpul se va scurge
Inundând valea genunii
Orice urmă se va şterge
Din memoria luminii

Va fi cum nici n-am fi fost
Prin oceanul de lumină
Scânteieri fără de rost
Pe a cerului cortină

Am revenit, cu dor, la mine-n sat

Am revenit, cu dor, la mine-n sat
în casa strămosească de sub munte
dar m-a cuprins un greu şi lung oftat
că n-am găsit părinţii mei prin curte

Eu ştiu ca ei s-au dus departe-n stele
după strămoşii mei de mai-nainte
ca să revină-n lacrimile mele
la fiecare-aducere aminte

În podul casei m-am urcat cu teamă
şi am văzut hambarele din care
din zori şi până-n seară biata mamă
căra cu drag la păsări demâncare

Păreau acum de vreme-nţepenite
sub căpriorii falnici de stejar
şi parcă aşteptau să fie folosite
să pregătească mama turta pentru jar

Din loc în loc tot pânze de păianjăn
au fost ţesute pe nestigherite
în timp ce vremea se scurgea din an în an
în galaxia clipelor pierdute

Iar într-un colţ din podul casei noastre
stinghere piese dintr-un vechi război
aşteaptă parcă clipele albastre
să ţese mama haine pentru noi

Vârtelniţa de mult încremenită
aşteaptă mâna mamei cu răbdare
s-o pună în mişcarea mult râvnită
şi aţa s-o-nfăşoare pe mosoare

Un piapten ruginit sub căprior
ce scărmăna la cânepă sau lână
e condamnat să n-aibă viitor
să nu-l mai ţină nimenea în mână

O meliţă din lemn de carii roasă
copilăria mi-o aduce aminte
când cânepa era mărinimoasă
şi ne dădea la toţi îmbrăcăminte

Câteva oale de pământ ciublite
mă duc cu gândul înapoi în vreme
când pentru praznic erau pregătite
pe vatra noastră la un foc de lemne

O mânecă din iea mamei mele
cusută cu arnici şi fluturaşi
stă agăţată într-un cui sub stele
în aşteptarea mea de la oraş

Un singur lucru pot să-l fac şi eu
ca să-mi găsesc cadenţa cuvenită
s-alerg ca să-l găsesc pe Dumnezeu
să-mi mângâie suflarea răscolită