Am revenit, cu dor, la mine-n sat

Am revenit, cu dor, la mine-n sat
în casa strămosească de sub munte
dar m-a cuprins un greu şi lung oftat
că n-am găsit părinţii mei prin curte

Eu ştiu ca ei s-au dus departe-n stele
după strămoşii mei de mai-nainte
ca să revină-n lacrimile mele
la fiecare-aducere aminte

În podul casei m-am urcat cu teamă
şi am văzut hambarele din care
din zori şi până-n seară biata mamă
căra cu drag la păsări demâncare

Păreau acum de vreme-nţepenite
sub căpriorii falnici de stejar
şi parcă aşteptau să fie folosite
să pregătească mama turta pentru jar

Din loc în loc tot pânze de păianjăn
au fost ţesute pe nestigherite
în timp ce vremea se scurgea din an în an
în galaxia clipelor pierdute

Iar într-un colţ din podul casei noastre
stinghere piese dintr-un vechi război
aşteaptă parcă clipele albastre
să ţese mama haine pentru noi

Vârtelniţa de mult încremenită
aşteaptă mâna mamei cu răbdare
s-o pună în mişcarea mult râvnită
şi aţa s-o-nfăşoare pe mosoare

Un piapten ruginit sub căprior
ce scărmăna la cânepă sau lână
e condamnat să n-aibă viitor
să nu-l mai ţină nimenea în mână

O meliţă din lemn de carii roasă
copilăria mi-o aduce aminte
când cânepa era mărinimoasă
şi ne dădea la toţi îmbrăcăminte

Câteva oale de pământ ciublite
mă duc cu gândul înapoi în vreme
când pentru praznic erau pregătite
pe vatra noastră la un foc de lemne

O mânecă din iea mamei mele
cusută cu arnici şi fluturaşi
stă agăţată într-un cui sub stele
în aşteptarea mea de la oraş

Un singur lucru pot să-l fac şi eu
ca să-mi găsesc cadenţa cuvenită
s-alerg ca să-l găsesc pe Dumnezeu
să-mi mângâie suflarea răscolită