Atunci când ceri prin rugi la cer mereu să-ţi dea
suprema fericire pentru draga ta
ca viaţa ei să-i fie zilnic sărbătoare
să strălucească pe a lumilor cărare
atunci când vezi în jurul tău aprinse flori
ce-ţi umplu sufletul cu tainice fiori
şi te gândeşti cu drag in fiecare clipă
la chipul drag şi scump pe-a timpului aripă
atunci când cerul noaptea este plin de stele
şi cauţi printre ele ochii mândrei tele
ca să-i săruţi împătimit de fericire
să crezi ca ai ajuns de fapt în nemurire
atunci când luna plină de pe cer în noapte
ţi-aduce-n suflet ale scumpei tale şoapte
cuvinte pline de o dragoste sublimă
ce-ţi umplu inima cu-o magică lumină
atunci când sufletul ţi-e pârjolit de dor
după iubita-nflăcărată de amor
cu care te scufunzi în marea desfătare
sub nesfârşitul cer cu stele trecătoare
atunci când vezi în picăturile de ploaie
necontenite lacrimi care curg şiroaie
pe obrăjorii rumeni ai iubitei tale
ce i-ai lăsat-n suflet o adâncă jale
atunci când noaptea-n visul tău mereu apare
icoana sfântă a îndrăgostitei tale
că vine şi se dăruieşte toată ţie
transfigurandu-te în inger pe vecie
atunci când viata ei e-n mare suferinţă
şi nu există cale pentru pocăinţă
iar tu ai vrea să-i dai fărâma ta de viaţă
să-i readuci în suflet ultima speranţă
atunci când toate de mai sus te împresoară
atunci să ştii că eşti pe-o minunată scară
o scară care te înalţă prin iubire
şi care sigur te va duce fericit în nemurire
duminică, 31 ianuarie 2010
vineri, 15 ianuarie 2010
Ne-a dat Domnul un Luceafăr pentru sufletele noastre
Ne-a dat Domnul un Luceafăr pentru sufletele noastre
să ne lumineze viaţa cu pomele-i măiastre
să ne-arate calea sfântă care duce-n nemurire
şi obstacolele dure din a timpului urnire
Pentru noi este reperul zbuciumatei noastre soarte
el ne este resemnarea cand ne-apropiem de moarte
e un vestitor de soare peste crestele alpine
e garantul libertăţii şi a facerii de bine
Cu francheţea sa celebră el ne-a înşirat pe aţă
arătând duşmanii ţării care ne-nşelau pe faţă:
venetici hulpavi de-avere ce furau fără ruşine
tot ce le cădea în cale să le fie numai bine
Un vampir dintre aceia ce trăiesc pe-a ţării hartă
ofuscat că geniul nostru i-a marcat cu a lui artă
într-o blasfemie scrisă cu pretenţii literare
a-nceput să demoleze Marele Poet se pare
Ca să nimerească ţinta acest ins de tip potaie
spune despre Nepereche că-i cadavrul din odaie
iară noi ce-i tot slăvim capodoperele sale
suntem toţi înapoiaţi ignoranţi şi demni de jale
El încearcă la tot pasul să ne fure ce-avem sfânt
nu ne lasă geniul nostru să-l păstrăm nici în mormânt
Pus de nu ştiu cine-n fruntea ocrotirii culturale
şi plătit cu bani frumoşi din a muncii noastre vale
fără jenă si ruşine tot ce mişcă româneşte
denigrează persiflează şi cu bale mocirleşte
el ne crede o eroare de pe plaiurile noastre
răspândind duhori nefaste sub luminile albastre
Însă el patibularul nici măcar nu îşi dă seama
că-mproşcând noroi în geniul ce ne creşte nouă faima
nu poate nicicând să stingă steaua lui ce străluceşte
ci prin reaua sa credinţă a luminii ei sporeşte
Iar acum la ziua stelei ce ne luminează viaţa
ignorând toţi delatorii şi-ntărindu-ne speranţa
să turnăm cu voioşie vinul roşu în pocale
şi să-i ridicăm cu cinste cuvenite osanale!
să ne lumineze viaţa cu pomele-i măiastre
să ne-arate calea sfântă care duce-n nemurire
şi obstacolele dure din a timpului urnire
Pentru noi este reperul zbuciumatei noastre soarte
el ne este resemnarea cand ne-apropiem de moarte
e un vestitor de soare peste crestele alpine
e garantul libertăţii şi a facerii de bine
Cu francheţea sa celebră el ne-a înşirat pe aţă
arătând duşmanii ţării care ne-nşelau pe faţă:
venetici hulpavi de-avere ce furau fără ruşine
tot ce le cădea în cale să le fie numai bine
Un vampir dintre aceia ce trăiesc pe-a ţării hartă
ofuscat că geniul nostru i-a marcat cu a lui artă
într-o blasfemie scrisă cu pretenţii literare
a-nceput să demoleze Marele Poet se pare
Ca să nimerească ţinta acest ins de tip potaie
spune despre Nepereche că-i cadavrul din odaie
iară noi ce-i tot slăvim capodoperele sale
suntem toţi înapoiaţi ignoranţi şi demni de jale
El încearcă la tot pasul să ne fure ce-avem sfânt
nu ne lasă geniul nostru să-l păstrăm nici în mormânt
Pus de nu ştiu cine-n fruntea ocrotirii culturale
şi plătit cu bani frumoşi din a muncii noastre vale
fără jenă si ruşine tot ce mişcă româneşte
denigrează persiflează şi cu bale mocirleşte
el ne crede o eroare de pe plaiurile noastre
răspândind duhori nefaste sub luminile albastre
Însă el patibularul nici măcar nu îşi dă seama
că-mproşcând noroi în geniul ce ne creşte nouă faima
nu poate nicicând să stingă steaua lui ce străluceşte
ci prin reaua sa credinţă a luminii ei sporeşte
Iar acum la ziua stelei ce ne luminează viaţa
ignorând toţi delatorii şi-ntărindu-ne speranţa
să turnăm cu voioşie vinul roşu în pocale
şi să-i ridicăm cu cinste cuvenite osanale!
Dacă n-ar fi Eminescu al luminilor poet
Dacă n-ar fi Eminescu
al luminilor poet
noi am fi aici grotescu’
într-un spaţiu desuet
Dacă n-ar fi fost luceafăr
strălucind pe-a lumii roată
am fi umbre fără număr
din genunea-ndepărtată
Dacă n-ar fi fost pe lume
ca poet strălucitor
n-am mai fi avut postume
n-am fi fost mânaţi de dor
Eminescu-i floarea albastră
a iubirii-mpovărată
este pasărea măiastră
din dumbrava fermecată
Eminescu-i zburătorul
un voinic cu negre plete
furişat în dormitorul
visătoarelor de fete
Eminescu-i răzvrătirea
nedreptăţilor supreme
ce apasă omenirea
invadată de blesteme
Eminescu-i resemnarea
când învaţă ca să moară
contopindu-se cu marea
pentru-a nu ştiu câta oară
Eminescu-i absolutul
din a vieţii aventură
când se-amestecă cu lutul
tot ce mişcă în natură
Eminescu este calea
care duce-n nemurire
este steaua de pe valea
unui vis de împlinire
al luminilor poet
noi am fi aici grotescu’
într-un spaţiu desuet
Dacă n-ar fi fost luceafăr
strălucind pe-a lumii roată
am fi umbre fără număr
din genunea-ndepărtată
Dacă n-ar fi fost pe lume
ca poet strălucitor
n-am mai fi avut postume
n-am fi fost mânaţi de dor
Eminescu-i floarea albastră
a iubirii-mpovărată
este pasărea măiastră
din dumbrava fermecată
Eminescu-i zburătorul
un voinic cu negre plete
furişat în dormitorul
visătoarelor de fete
Eminescu-i răzvrătirea
nedreptăţilor supreme
ce apasă omenirea
invadată de blesteme
Eminescu-i resemnarea
când învaţă ca să moară
contopindu-se cu marea
pentru-a nu ştiu câta oară
Eminescu-i absolutul
din a vieţii aventură
când se-amestecă cu lutul
tot ce mişcă în natură
Eminescu este calea
care duce-n nemurire
este steaua de pe valea
unui vis de împlinire
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
