- Îţi mai aminteşti, fa?
- Ce să-mi amintesc?
- De Beregată,
Ghiară,
Curcubete,
Trocan,
Ioana lu' Taiflas,
de Curgras,
Peagu,
Sârboica,
Coadă-al Ţâcului,
Ioana lu' Pilică,
de Mierlă,Torică,Piţigoi,
de Manoilă al lu' Ion al Ionicî,
Moţârcan,
Blotea,
Chisâr,
chioru',
de Brandea,
Toma Oală,
Lia Merfului,
de Samoilă Brumă,
Margareta lu' Neamţu,
Floarea lu' Turismu,
de-al lu' Gule,
Costică a lu' Tete,
de muierea lu' Turicu,
Genica lu' Buzdugan,
de Mizurelu,
de Ilina Sâmii,
fata lu' Duman,de Caiură, dogaru'
copilu' lu' Cionică,
de Brabete,
Licioană,
de Veta lu' Gresie,
de-al lu' Papuc,
de Banică,
Lice a lu' Firică,
de Anica lu' Ţevelei,
Mielu lu' Berbecel,
de Bursucanu,
Oncică,
de-al lu' Mărunţelu
de Buşoi ăl bătrân
......................
- Aha, îmi amintesc, fa,
da' nu de toţi,
că nu mai ţâu minte,
da' pă Bie, îl sărişi
- Taci, fa, ce-ţi venii,
îl omorâşi, tu, p-ăsta,
l-am văzut ieri,
la pomana lu' Gandi
- Da', fa, ai dreptate,
uite că greşi,
mă rătuti
- Da' pe Goriţă îl spusăşi?
- Care Goriţă, fa?
- Al Sâii Iancului
- Nu, fa,
că nu-l ştiu,
eram mică când s-a dus
- Auzi, fa,
bate clopotu' la biserică,
tot ăla la beci îl trage?
- O fi vreo sărbătoare, mâine
- Ce, sărbătoare,
nu vezi că bate rar,
a moarte
- O fi murit Bălăceanu,
că zace de doi ani
- De, de, o fi murit săracu'
- Bine că l-a luat Dumnezeu,
că s-a chinuit,
ca un câine,
urla de durere,
ca din gură de şarpe,
da' mai rău,
s-a pătimit muierea lui
- Aşa e, acum s-a uşurat,
şi el, şi muierea lui
-Doamne,
câţi morţi sânt şi câţi om fi uitat,
de trăiau, ăştia, toţi,
nu mai aveam loc în sat
- De, săracii
- E, sărăcii...
- Acum urmăm noi
- Nu te poţi opune,
aşa a rânduit Domnu',
n-ai ce face
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu