Anul Nou care soseşte

Anul Nou care soseşte
să vă fie de poveste
să v-aducă sănătate
iar în suflet bunătate

s-aveti parte de noroc
să nu-mbătrâniţi de loc
să iubiţi dacă se poate
mult în fiecare noapte

iar celor fără urmaşi
mai tineri si drăgălaşi
s-aveţi numai bucurii
şi să faceţi mulţi copii

de belşug să aveţi parte
şi de multă, multă carte
să fiţi oameni luminaţi
cărturari adevăraţi

LA MULTI ANI cu fericire
s-aveţi parte de IUBIRE!

Anul Nou care soseşte

Anul Nou care soseşte
să vă fie de poveste
să v-aducă sănătate
iar în suflet bunătate

s-aveti parte de noroc
să nu-mbătrâniţi de loc
să iubiţi dacă se poate
mult în fiecare noapte

iar celor fără urmaşi
mai tineri si drăgălaşi
s-aveţi numai bucurii
şi să faceţi mulţi copii

de belşug să aveţi parte
şi de multă, multă carte
să fiţi oameni luminaţi
cărturari adevăraţi

LA MULTI ANI cu fericire
s-aveţi parte de IUBIRE!

De ziua ta, iubita noastră ţară

De ziua ta iubita noastră ţară
eu îţi doresc să fii cea mai frumoasă
să fii mereu o dulce primăvară
şi să ne fii la toţi o sfântă casă

Să îţi cinsteşti la zile mari eroii
ce au căzut în luptă pentru tine
şi să nu laşi pe vatra ta strigoii
să-ţi întineze tot ce-ţi aparţine

Poporul tău acum e-n libertate
dar lupi hulpavi avizi de-mbogăţire
s-au năpustit în haite peste noapte
să-ţi fure rodul muncii-n nesimţire

Borfaşi ce zic că-ţi vor prosperitate
se-nghesuie să te conducă ţară
ca să îţi ia mereu ce se mai poate
iar fii tăi să plece pe afară

Pe munţi pe dealuri pe câmpii mănoase
balauri venetici fără hotare
s-au aşezat în vile somptuase
să-ţi sugă vlaga ta fără sudoare

Poporul tău e-n pragul disperării
trăieşte zilnic fără de speranţă
este ajuns la marginea răbdării
iar viaţa sa atarnă doar de-o aţă

Dar într-o zi atât îi mai rămâne
să-nlăture prin forţă toată pleava
iar imnul sfânt Desteaptă-te române
să-i consfinţească-n luptă dreaptă slava

De ziua ta iubita noastră ţară
eu îţi doresc să fii cea mai frumoasă
să fii mereu o dulce primăvară
şi să ne fii la toţi o sfântă casă

A trecut amar vreme

La aniversarea absolvirii liceului
Mircea Cel Bătrân din Râmnicul Vâlcea

A trecut amar vreme
Peste sufletele noastre
Învăţând la teoreme
Sub curburile albastre

Am umblat dupa himere
Dupa stele trecătoare
Uneori fără repere
Am rămas sub astrul soare

Am atins piscuri de munte
Pe a lumii sfântă roată
Ne-am trezit eroi de frunte
Într-un joc făcut de soartă

Am crezut în nemurire
C-am atins Nirvana vieţii
Când eram în fericire
Pe tărâmul tinereţii

Dar s-au dus pe nesimţite
Un şirag de ani de clipe
Lăsând urme-ncărunţite
Pe-ale noastre vechi aripe

Iar acum că s-a scurs vremea
Mi-amintesc cum se cuvine
Întâmplări ce par aievea
Celor ce vor fi şi mâine

Mi-amintesc de Borosan
Proful meu de geografie
Un om bun, un moldovean
Aşa cum mi-a plăcut mie

Învăţam destul de bine
Formele de reliefuri
Ape, munţi, păduri, coline
Bogăţiile din şesuri

Dintr-o grabă, din eroare
Când podişul sucevean
Era temă de lucrare
L-am tratat pe-l someşan

Eu speram să iau un zece
La ce am tratat pe foi
Şi-am rămas blocat la voce
Când mi-a spus c-am luat un doi

Pentru ca eram mă rog
Un elev de notă mare
Nota doi în catalog
N-a mai fost pusă se pare

Doamna Borosan i-a spus
Rătăcirea să mi-o ierte
Că altfel am presupus
Că va mânca mierte fierte

Doamnei Borosan să-i fie
Amintirea-i neştirbită
Era om de omenie
Bunătate inedită

Ne preda trecutul ţării
Ne-nvăţa să luam aminte
La eroii apărării
Strămoşeştelor morminte

Iar istoria străveche
Cu Georgescu o făceam
Iar dintr-o poreclă veche
Babarezul îi ziceam

Când de bavarezi vorbea
Printr-o dicţie confuză
Babarezi el îi numea
Consfinţind porecla pusă

Unde-o fi acum Georgescu
Când monede ruginite
Le-aducea Victor grotescu
Ca vestigii inedite?

Renunţa să ne testeze
Le privea cu luare-aminte
Încercând să le plaseze
În epoci de mai-nainte

Şi aşa trecea un ceas
De istorie hilară
Că am dus proful de nas
Şi-am scăpat de oră iară

Lăzărescu unde este
Ce ne învăţa de plante?
Parcă-ar fi într-o poveste
Un degustător de poante

Mi-amintesc de bunăoară
Când i-am dus floarea ţigăncii
Într-o zi de primăvară
Şi-am expus-o în capul băncii

S-a apropiat de mine
Şi mi-a zis-o-n latineşte
O cunosc cum se cuvine
Purpureea se numeşte

Pentru dragostea-i abilă
Închinată multor plante
I s-a zis domnu’ Zambilă
De cei ce veneau la carte

Ne-nvaţa polenizarea
Divizarea celulară
Cum se face-ncrucişarea
Pentru viaţa planetară

Dar în urbe printre şoapte
Se zvonea ca Lăzărescu
Era fluture de noapte
Ce-o iubea pe Cutărescu

Numele nu i l-aş spune
Din motive delicate
Era doamnă cu renume
Şi ar fi peste se poate

Într-o noapte-ntunecoasă
A pătruns în miez de noapte
La domniţa cea frumoasă
Al său soţ fiind departe

Dar în zori dupa şuetă
Când a vrut să plece-acasă
S-a urcat pe motoretă
S-o pornescă şi să iasă

În zadar dădea la cheie
Faţa-i era stacojie
Nu avea măcar idee
Că n-avea nicio bujie

Speriat că vremea trece
Şi că soarele răsare
A-ncercat pe jos să plece
Având o surpriză mare

Cu bujiile în mână
Soţul doamnei iubitoare
L-a rugat să mai rămână
Ca să scrie o dictare

Ce-a urmat se presupune
Întâmplarea ca o bilă
S-a rostogolit anume
Povestind de domn’ Zambilă

Eu v-am spus un zvon ce este
După trecerea de vreme
Un crâmpei dintr-o poveste
Printr-o gaură de vierme

Domnişoara Nisipeanu
De română profesoară
Ea mi-a cultivat aleanu
Dorul meu din inimioară

M-a făcut să scriu poeme
Să cânt zbaterile mele
Amintirile boeme
Noaptea cerul plin de stele

Pe distinsa profesoară
Ce ne pregătea la mate
O ţin strâns la inimioară
Şi-o stimez cum nu se poate

Profunzimea minţii sale
Încadrată-n frumuseţe
Mi-a fost steaua mea pe cale
Ce m-a dus pe culmi semeţe

Logica şi cu rigoarea
De Gibescu semănate
Mi-au fost mie alinarea
Căutărilor prin noapte

Fizica predată-n şcoală
Pentru viaţă mi-a fost casa
Când ne-o prezenta la tablă
Profesorul Preoteasa

Fără magica chimie
Din Ababi-nvăţătură
Ar fi fost vrăjitorie
Aventura din natură

Dar distinsa profesoară
O maestră-n combinaţii
Ne-a-nvăţat întâia oară
O mulţime de reacţii

Unde-o fi acum Crăciun
Un boier făr’ de pereche
Cu un suflet cald si bun
Ce preda latina veche

Şi acum imi vin în minte
Pilde spuse în latină
De profesor prin cuvinte
Răspândind în jur lumină

Amore, more, ore, re
Probantur amicitie
Au rămas sfinte repere
În orice relaţie

Profesoara de franceză
Care se numea Zinelli
Ca o dulce-apoteoză
Apărea în pragul sălii

Când în limba de pe Sena
Ne vorbea despre cultură
Ne simţeam cuprinşi de tema
Aventurii din natură

De o rară frumuseţe
Elegantă şi distinsă
O visam în tinereţe
Ca pe-o flacară aprinsă

Limba dulce de pe Volga
Din poveşti şi basme ruse
Ne-o preda Ţurcanu Olga
Prin tratatele impuse

Însa doamna de la rusă
Având har, dezinvoltură
Ne-nvăţa ca limba-i pusă
S-accesăm marea cultură

Pe Stătescu n-am sa pot
Să-l exclud din a mea viaţă
Ne-nvăţa să facem sport
S-avem zâmbetul pe faţă

Dar un loc aparte-n mine
Doamna Gibea l-a indus
O iubeam cum se cuvine
Dar la nimeni nu am spus

Ne-nvăţa la sociale
Lucruri de regim impuse
O sorbeam din ochi agale
Şi-o iubeam pe sub ascunse

Profesoarei de desene
Păpuşica poreclită
Îi făceam glume nedemne
De o bună conduită

Un coleg ce n-a luat zece
I-a pus clei pe taburete
Iar când a-ncercat să plece
I-am văzut forme discrete

Un echer ce bunăoară
Sta pe tablă să lucreze
Un coleg cu-o lungă sfoară
L-a legat să-l manevreze

Când a vrut să deseneze
Păpuşica cu renume
A-nceput să defileze
Un echer ca o minune

I-am citit pe faţă spaima
Neputând echerul prinde
Iară noi râdeam cu faima
Unor dirijori prin unde

Muzica minunea lumii
Mi-a fost veşnic o canonă
Neputând cânta luminii
Dintr-o tară zis-afonă

Ca să iau o nota mare
Mă-nscriam la corul clasei
Şi mimam piesa-n cântare
Ca să-i fiu pe plac Taisei

Într-o zi un muritor
Un coleg din internat
A voit în dormitor
Ca să-şi ia ceva uitat

Uşa era încuiată
Când plecam cu toţi la carte
Prin tablia descleiată
Ne târam cum nu se poate

În timp ce intra pe coate
Internistul Năglăbiţă
A primit un şut în spate
De la domnul Negoiţă

Supărat de întâmplare
Că n-am spus cine-a-spart sala
Ne-a pus uşa în spinare
În careu cu toată şcoala

Ca pedeapsă şi mai mare
Să ne fie-nvăţătură
Am luat nouă la purtare
Din această tevatură

Viaţa mea din internat
N-aş putea s-o uit vreodată
Şi ar fi mare păcat
În a vieţii mele roată

Domnişoara Pogăceanu
Pedagog de modă veche
Ne ţinea din scurt tot anu’
Să nu fim într-o ureche

Vasilescu pedagoga
Cea frumoasă şi cochetă
Când îl invăţam pe Goga
Ne-a fost mamă indulgentă

Iar Stoicescu doamnă mare
Se făcea că nu observă
Că iubeam la domnişoare
Pe Capela cea superbă

Dirigintele de an
Pshiholog iscoditor
Era Sever domn Morjan
Un bărbat impunător

Radia respect şi teamă
Când cădeam în rătăcire
Trecea drept un prof de treabă
De erai elev subţire

N-am putut uita vreodată
Pe a vieţii mele spiţă
Un director ca un tată
Cum a fost domn Negoiţă

Dumnezeu să-l ocrotească
În grădina sa cu îngeri
Pentru fapta pământească
Ce-a făcut-o pentru tineri

Şi acum a venit vremea
Să ne-ntorcem în prezent
Să ne bucurăm aievea
Că ne-am strâns pentru-un moment

Să oprim timpul pe cale
Din albastra veşnicie
Să turnăm vinu-n pocale
Şi să-l bem în veselie

Că de mâine curge iară
Într-un ritm necontenit
Pe a lumii sfântă scară
Spre reperul infinit

Iară noi frunze de toamnă
Vom fi duşi de vântul sorţii
Spre genunea diafană
Din împărăţia nopţii

Vom lăsa în urma noastră
Amintiri rătăcitoare
Ca şi pasărea măiastră
Ne vom stinge în uitare

În momentele solemne
Cei ce-n urmă vor rămâne
Îşi vor aminti pesemne
C-am trecut şi noi prin lume

Vom fi nume-n pomenire
Pe-o bucată de hârtie
La o sfântă mânăstire
Dacă va mai fi să fie

Iar când timpul se va scurge
Inundând valea genunii
Orice urmă se va şterge
Din memoria luminii

Va fi cum nici n-am fi fost
Prin oceanul de lumină
Scânteieri fără de rost
Pe a cerului cortină

Am revenit, cu dor, la mine-n sat

Am revenit, cu dor, la mine-n sat
în casa strămosească de sub munte
dar m-a cuprins un greu şi lung oftat
că n-am găsit părinţii mei prin curte

Eu ştiu ca ei s-au dus departe-n stele
după strămoşii mei de mai-nainte
ca să revină-n lacrimile mele
la fiecare-aducere aminte

În podul casei m-am urcat cu teamă
şi am văzut hambarele din care
din zori şi până-n seară biata mamă
căra cu drag la păsări demâncare

Păreau acum de vreme-nţepenite
sub căpriorii falnici de stejar
şi parcă aşteptau să fie folosite
să pregătească mama turta pentru jar

Din loc în loc tot pânze de păianjăn
au fost ţesute pe nestigherite
în timp ce vremea se scurgea din an în an
în galaxia clipelor pierdute

Iar într-un colţ din podul casei noastre
stinghere piese dintr-un vechi război
aşteaptă parcă clipele albastre
să ţese mama haine pentru noi

Vârtelniţa de mult încremenită
aşteaptă mâna mamei cu răbdare
s-o pună în mişcarea mult râvnită
şi aţa s-o-nfăşoare pe mosoare

Un piapten ruginit sub căprior
ce scărmăna la cânepă sau lână
e condamnat să n-aibă viitor
să nu-l mai ţină nimenea în mână

O meliţă din lemn de carii roasă
copilăria mi-o aduce aminte
când cânepa era mărinimoasă
şi ne dădea la toţi îmbrăcăminte

Câteva oale de pământ ciublite
mă duc cu gândul înapoi în vreme
când pentru praznic erau pregătite
pe vatra noastră la un foc de lemne

O mânecă din iea mamei mele
cusută cu arnici şi fluturaşi
stă agăţată într-un cui sub stele
în aşteptarea mea de la oraş

Un singur lucru pot să-l fac şi eu
ca să-mi găsesc cadenţa cuvenită
s-alerg ca să-l găsesc pe Dumnezeu
să-mi mângâie suflarea răscolită

Ce multe clipe-au curs pe valea vietii

Ce multe clipe-au curs pe valea vietii
De cand eu am plecat de langa tine
Abandonata-n anii tineretii
In barca-mpovarata cu destine

De-atunci icoana ta fara-ncetare
M-a urmarit in visurile mele
Simtind-o ca o sfanta alinare
Numai sub cerul presarat cu stele

De multe ori te-am cautat prin vreme
Alunecand pe-a timpului carare
Si-am esuat in tragice poeme
Salvandu-ma prin sfintele altare

As fi dorit sa-ti spun de ce-am plecat
Din primavara dulce-a vietii noastre
Dar luat de valuri eu am amanat
Iar tu te-ai dus spre zarile albasre

Eu am cazut in mrejele iubirii
Tesute-n taina de o alta zana
Alunecand pe marea fericirii
Uitand de tine draga mea cea buna

Acum cand m-am trezit si am constatat
Ca uraganul timp m-a dus departe
Si nu mai este vreme de indreptat
As vrea ca sa ma ierti daca se poate

Experimentul Philadelphia, intre mit si realitate

Experimentul Philadelphia, altfel cunoscut drept proiectul Rainbow, a fost subiectul unor lungi controverse si dezbateri. Fortele Navale au incercat sa creeze un vas care sa nu fie detectat de minele magnetice si/sau de radar. Au fost, de asemenea, discutii si despre proiecte legate de invizibilitate si de controlul mintii. Adevarul din spatele acestui proiect nu va fi niciodata cunsocut publicului. Reprezinta doar unul dintre acele stimulente care ne proiecteaza in constiinta a ceea ce suntem noi la nivel spiritual. Totusi, rezultatele acestor experimente au devenit mult mai diferite si mai periculoase decat s-au asteptat Fortele navale. Desi povestea in sine parea prea bizara pentru a fi crezuta, au existat prea multe coincidente pentru ca sa nu se bazeze si pe o parte de adevar. Datele tehnice care au fost de asemenea prezentate in legatura cu acest subiect pareau prea credibile ca sa fie ignorate. Multe din povestirile asociate cu acest experiment mai putin faimos sunt salbatice: soapte ale oamenilor „inghetati” in timp luni de zile, zvonuri legate de oameni calatorind in timp, povesti de groaza despre oameni blocat in peretii sau podeaua vasului (in filmul cu acelasi nume, imaginea unor barbati care devenisera parte a puntii sau partial ingropati in punte, este uimitoare). Aceste felluri de lucruri au fost realizate si in „dosarele X’ cand s-a povestit despre anomaliile temporale. In anii 1930 fizicianul Nikola Tesla, impreuna cu un grup de cercetatori s-a ocupat de miscarea in continuumul Timp/Spatiu iar, tot in aceeasi perioaada, la Universitatea din Chicago se investiga posibilitatea realizarii invizibilitatii obiectelor utilizand efectele campurilor electrice si magnetice. In 1939 acest proiect a fost mutat la Institutul de Studii Avansate Princeton – nu e departe de Philadelphia. Specialistii de aici au fost capabili sa faca invizibile obiecte de mici dimensiuni. Au prezentat aceasta tehnologie Guvernului. Avand in vedere faptul ca toate se intamplau in timpul razboiului, armata vroia sa continue in acest sens. Tesla a ajuns la aceeasi concluzie ca si Einstein si anume ca aceasta tehnologie daca va fi dezvoltata nu va fi folosita in beneficiul omenirii. In 1943 guvernul a facut experimente folosind animale domestice pe o nava. Nava care a fost utilizata pentru experimente, USS Eldridge, a fost transferata la Santierul Militar New York pe 27 august 1943 (Departamentul Marinei). Animalele au fost puse in custi de metal pe USS Eldridge. Nava a devenit invizibila dar cand s-a materializat multe dintre animale lipseau sau sufereau de radiatii sau aveau alte semne de arsuri. Nu s-au realizat teste pe oameni. Totusi pe 12 August 1943 USS Eldridge cu intreg echipajul la bord au trait Experimentul Philadelphia. Nimeni nu stia ce avea sa se intample. Generatoarele erau pornite. Comutatoarele erau inchise. Nava a disparut si totul parea in regula. Totusi, sunt altii care sustin ca experimentul a avut loc pe 28 Octombrie 1943. Exista multe dovezi palpabile care arata ca experimentul a avut loc mai degraba in Octombrie decat in august. Marina a inceput Jurnalul de bord al lui Eldridge si jurnalul de razboi si imediat aceasta a ajuns in Philadelphia. Totusi, inregistrarile ar fi putut fi modificate. In Jurnalul de razboi al lui Eldridge este scris asa: Eldridge a ramas in New York pana pe 16 septembrie cand a plecat spre Bermude. De pe 18 septembrie pana pe 15 octombrie a facut antrenamente si incercari pe mare. Pe 18 octombrie a plecat in convoi spre New York si a ramas acolo pana pe 1 noiembrie. De pe 1 noiembrie pana pe 2 a plecat intr-un convoi inspre Norfolk si pe 3 noiembrie intr-un convoi spre Casablanca. Eldridge a ajuns in Casablanca pe 22 noiembrie si a ramas aici pana pe 29 noiembrie cand a plecat din nou intr-un convoi spre New York. Eldridge a ajuns la New York pe 17 decembrie. Incepand cu 17 decembrie si pana pe 31 decembrie a calatorit catre Norfolk impreuna cu alte 4 nave (Departament al Marinei). Desi acesta nu e intregul Jurnal de razboi, este Jurnalul navei pe perioada in care se banuieste ca a avut loc experimentul (28 octombrie, asa cum a fost mentionat mai sus). Parea ca Marina nu a facut niciodata experimente pe nava Eldridge, insa se stia ca guvernul mai ascunsese si alte lucruri pentru pastrarea securitatii nationale. Un astfel de exemplu ar fi proiectul Manhattan. Acest proiect secret consta in construirea bombei atomice si nici un cuvant nu s-a auzit despre acest proiect pana nu a fost clar ca exista o bomba atomica. Marina, in incercarea de a da un raspuns plauzibil, a sugerat ca probabil Experimentul Philadelphia a fost confundat cu experimentele facute in incercarea de a face invizibile minele magnetice. Dar nava a disparut din port timp de 4 ore, nu doar cateva minute. Legenda spune ca nava a fost transportata in spatiu si timp. A sarit prin Timp/Spatiu. Patru ore mai tarziu s-a intors la locul original. Pe punte era o ceata verzuie. Unii dintre marinari luasera foc. Unii pareau nebuni. Toti erau bolnavi. Unii facusera infarct. Unii erau morti. Altii erau integrati in structura navei, ingropati in puntea sau in peretii navei. Unele rapoarte sustin ca oamenii au disparut si nu au fost vazuti niciodata. Dar unde fusese nava plecata timp de 4 ore? Unii martori spun ca ar fi fost in portul Norfolk. Altii sustin ca a calatorit 40 de ani in viitor si a ajuns la Montauk, New York. Marina a negat totul si a spus ca oamenii au fost pierduti pe mare. Poate ca intr-o zi adevarul va iesi la iveala. Experimentul Montauk face legatura intre o parte din marinarii de la Montauk, New York si un salt in timp in 1983. Marina a mai facut un experiment in 1950 pe uzina generatoare USS Timmerman. Experimentul incerca sa obtina de la generator 1,000 Hz in locul celor 400 Hz standard (Departament al Marinei). Au rezultat descarcari electrice. La aceste descarcari electrice se pare ca a fost martor Carlos Miguel Allende ceea ce l-a facut pe acesta sa inceapa sa scrie scrisori unor oameni importanti din comunitatea stiintifica. Marina considera ca Allende a confundat experimentul facut la Timmerman cu Experimentul Philadelphia. Carlos Miguel Allende, de asemenea cunoscut Carl Allen, era un om ciudat. Era nascut pe 31 mai 1925 intr-un mic orasel din Pennsylvania. Pe 14 iulie 1942 Allende s-a inrolat in Marina Militara si a fost dat afara pe 21 mai 1943 (preluat din cartea intitulata Experimentul Philadelphia, pag. 99). Apoi s-a inrolat in Marina Comerciala si a fost repartizat pe SS Andrew Furuseth. Pe aceasta nava fiind, a sustinut el ca a vazut nava Eldridge in actiune. Povestea lui Allende era bizara; el sustinea ca a fost martor atunci cand Eldridge a fost transportata instantaneu din Philadelphia la Norfolk si invers in doar cateva minute. In urma cercetarii ulterioare mai amanuntite a aflat de unele intamplari ciudate asociate cu proiectul si a scris detalii despre aceste ultime cunostinte intr-o scrisoare catre Dr. Morris K. Jessup. Dr. Jessup era astronom, iar Allende participase la unul din seminariile pe care le tinea Dr. Jessup. Scrisorile erau scrise intr-un mod ciudat: cu litere mari, punctuatie si sublinieri situate in diferite locuri. Scrisorile erau de asemenea, scrise cu diferite culori. In scrisorile sale, Allende ii dezvaluia Dr. Jessup detalii infioratoare despre Experimentul Philadelphia. Deoarece Dr. Jessup credea in fenomenele ciudate nu a respins in totalitate ideile care ii fusesera prezentate. I-a scris inapoi lui Allende si i-a cerut noi informatii. Conform serviciului postal adresa expeditorului nu a existat, dar totusi Allende a primit raspunsul Dr. Jessup. Allende i-a raspuns cu scrisori mai detaliate insa la un moment dat aceasta corespondenta a incetat din partea Dr. Jessup care credea ca e doar o farsa. In timpul corespondentei dintre Allende si Dr Jessup, Dr jessup a publicat o carte intitulata „Cazuistica OZN-urilor”. Dupa ce Allende i-a scris Dr. Jessup, aceasta carte a fost trimisa la Marina si in interiorul ei erau note scrise de mana. Aceste note aveau acelasi scris ca si scrisorile pe care le primise Dr. Jessup si in cele din urma Dr Jessup a fost chemat de Marina sa se uite pe aceste note. Dr. Jessup a recunoscut imediat scrisul, insa a fost oarecum mirat deoarece el ajunsese inainte la concluzia ca toate astea erau de fapt o farsa pentru a-l pacali. Notele din carte erau mult mai detaliate decat scrisorile si erau foarte intuitive si pana la urma Dr. Jessup a inceput sa creada si a cercetat mai departe acest subiect. Din pacate, Dr. Jessup nu a mai descoperit nimic nou. Doar un indiciu tentant a aparut. Doi membrii ai echipajului se plimbau prin parc si un om tras la fata s-a apropiat de ei. Omul le-a spus o poveste fantastica despre un experiment in care majoritatea echipajului a murit sau a suferit efecte secundare teribile. A spus de asemenea, ca guvernul a sustinut ca toti membrii echipajului erau nebuni astfel incat atunci cand acestia s-au intors au fost luati drept un grup de nebuni care inventasera o poveste fantastica. Dupa aceasta conversatie, unul din membrii grupului era convins in timp ce ceilalti nu erau. In cele din urma, persoana care fusese convinsa l-a contactat pe Dr. Jessup si i-a spus acestuia povestea. Desi asta parea sa fie o pista buna, Dr. Jessup nu ajunsese prea departe in cercetarile sale si aflase totodata ca reputatia sa in randul comunitatii stiintifice se inrautatise. Pus in fata unei situatii care il depasea, Dr. Jessup s-a sinucis pe 20 aprilie 1959, considerand ca „o alta existenta a universului este mai buna decat aceasta lume mizerabila” (Experimentul Philadelphia, 79). Unii considera ca sinuciderea lui a fost de fapt un asasinat pus la cale de agentiile guvernamentale pentru a pastra secret acest experiment. Din pacate, pentru Dr. Jessup, un indiciu major a iesit la iveala la putin timp dupa moartea sa. Este vorba despre o persoana numita Alfred D. Bielek. Povestea lui Bielek este si mai bizara decat cea a lui Allende. El sustine ca a fost transportat in timp in viitor si ca acolo, in viitor, i-a fost spalat creierul de catre Marina. Aceasta l-a facut sa creada ca numele sau e Alfred Bielek, si nu Edward Cameron care era numele sau adevarat. Dupa ce si-a descoperit adevarata identitate, a dat de urma fratelui sau care participase si el la experiment. Bielek sustinea ca fratele sau calatorise in timp in anul 1983 si pierduse notiunea timpului. Ca urmare acesta a imbatranit cate un an in fiecare ora si in cele din urma a murit. Bielek sustinea si ca fratele sau a reinviat. Bineinteles ca doar un mic grup de oameni l-au crezut si aproape nimeni nu a crezut ca povestirile sale sunt bazate pe adevar, dar ca a exagerat adevarul din motive personale. Aceasta opinie populara a fost intarita si de faptul ca Bielek a inceput sa isi aduca aminte de anumite lucruri, doar, dupa ce vizionase filmul „Experimentul Philadelphia”. Bielek avea o diploma de doctorat in Fizica si deci avea o oarecare experienta tehnica. De asemenea, el a iesit la pensie dupa 30 de ani de experienta ca inginer electrician. Datorita inteligentei sale si a priceperii, nu putea fi dezaprobat in totalitate. Bielek sustinea ca tehnologia folosita in Experimentul Philadelphia fusese furnizata de extraterestrii. Totusi, transistorul cu germaniu, despre care Bielek sustinea ca fusese folosit, a fost inventat de Thomas Henry Moray. Bielek a sustinut de asemenea, ca Dr. Albert Einstein, Dr. John von Neumann si Dr. Nikola Tesla au fost implicati in proiect. O oarecare controversa a aparut in legatura cu participarea lui Tesla deoarece acesta a murit la New York pe 7 ianuarie 1943, adica la doar 2 luni dupa ce avusese loc proiectul. Einstein, pe de alta parte, a sugerat de mai multe ori un astfel de proiect Marinei. Din aceasta cauza, el a fost probabil implicat in proiect. In ceea ce il priveste pe von Neumann nu exista nici o dovada care sa afirme sau sa infirme participarea sa activa la proiect. Exista insa dovezi care sustin faptul ca mai tarziu acesta a continuat experimentul. Principiul care a reiesit in urma Experimentului Philadelphia este Teoria Campurilor Unificate. Aceasta teorie sustine ca gravitatia si magnetismul sunt corelate, asa cum si masa si energia sunt corelate prin formula E=mc2. Einstein nu a rezolvat niciodata Teoria Campurilor Unificate, dar chiar natura Experimentului Philadelphia sugereaza contrariul. Probabil ca aceasta teorie a fost facuta secreta de catre guvern tocmai pentru ca, pornind de la ea, se pot realiza multe lucruri, poate chiar si calatoria in spatiu fara ajutorul rachetelor.

Eminescu si teoriile relativitatii

In teoria relativitatii restranse a lui Einstein, timpii si distantele, legate de un anumit eveniment, masurate de doi observatori aflati in referentiale inertiale diferite, nu mai sunt constante, asa cum postula mecanica clasica a lui Newton, ci variaza in functie de viteza relativa a celor doua sisteme de referinta. Valorile timpilor si distantelor de miscare sunt date de formulele matematice, cunoscute sub numele de transformarile Einstein-Lorentz. Conform acestor relatii, obiectele aflate in miscare relativista isi maresc masele de repaus si densitatile, iar timpii masurati de un ceasornic, solidar cu obiectul in miscare, sunt mai mici, adica timpul se scurge mai incet, se dilata. In poezia Luceafarul, surprinzator pentru momentul in care a fost compusa, drumul parcurs de Luceafar pana la Creator, este ca o miscare relativista. Modificarea masei si timpului de deplasare ale luceafarului sunt consecinta transformarilor Einstein-Lorentz la viteze mari, apropiate de viteza luminii:
Porni luceafarul.
Cresteau in cer a lui aripe - marirea masei de repaus la viteze relativiste
Si cai de mii de ani treceau
In tot atatea clipe - dilatarea timpului, scurgera sa lenta la viteze relativiste Intrucat, de la marea explozie, Big Bang, universul a fost intr-o continua expansiune, cucerind spre marginile sale, noi spatii si timpuri, starea acestuia, la frontiera cu "nimicul", pastreaza imaginea primei sutimi de secunda dupa creatie, dupa Big-Bang. In primele minute ale universului timpuriu, acesta era un ocean de lumina (electroni, pozitroni, neutroni, fotoni, etc). Acestea sunt ilustrate de geniul pustiu in versurile:
Si din a chaosului vai,
Jur imprejur de sine,
Vedea ca-n ziua cea dintai,
Cand izvorau lumine - generarea exploziva a particulelor elementare
Cum izvorand il inconjor
Ca niste mari de-a-notul...
El zboara, gand purtat de dor - deplasarea cu viteza gandului, luminii
Pan' piere, totul, totul - atingerea si depasirea frontierei spatiale si temporale. Intuitiv, are loc trecera in zona "nimicului", in locuri fara clipe si-n clipe fara locuri:
Caci unde-ajunge nu-i hotar, - intuirea infinitatii spatiului
Nici ochi sprea cunoaste - lipsa oricaror evenimente cognoscibile
Si vremea-nceraca in zadar - absenta totala a timpului
Din goluri a se naste - absenta totala a materiei
Din cate se cunoate, luceafarul este o poezie inspirata dintr-o legenda, dintr-un basm, a carui origina se pierde in negura vremii. Ideea creatiei universului timpuriu si perceptele relativitatii sa fi fost induse, din afara pamantului, de fiinte superinteligente, de extraterestrii, si pastrate in memoria omenirii sub forma basmelor si legendelor?
Acest rationament ne duce si la contextul basmului "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte". Ne amintim de cutremuratoarea intoarcere a fiului de imparat, dupa ce calatorise, se pare, intr-un sistem relativist, in care timpul s-a scurs incet, in sistemul de referinta initial, unde trecusera mii de ani si nimeni nu-si mai amintea de fosta imparatie a tatalui sau. Coborarea, din neatenitie, in valarea plangerii, inseamna de fapt trecerea fiului de imparat din sistemul referential relativist in sistemul referential nerelativist. Basmele sunt pline te treceri dintr-un sistem de referinta inertial in altul ca: trecerea pe taramul celalalt sau calatorii in timpuri trecute sau viitoare.
Ce enigme miraculoase se mai ascund in aceasta stranie materie?
Poezia lui Eminescu "La steaua" nu contine referiri relativiste, ci mai de graba elemente cosmogonice compatibile cu teoria mecanicii clasice. La frontierele universului actual se gasesc, practic memorate, evenimentele din perioada universului timpuriu, petrecute in primele minute de la marea explozie, Big Bang. Ca atare, metagalaxiile, galaxiile si sistemele stelare de la "marginea" universului, emit continuu lumina. Plecand de la natura corpusculara a luminii, aceasta, ca orice obiect aflat in miscare, se misca in toate directiile, cu viteza constanta de 300.000 km/s, indiferent prin ce sistem referential si inertial trece. Parcurgera distantelor cosmogonice, de mii de ani lumina, chiar cu viteza cea mai mare din univers, necesita scurgere mare de vreme. De aceea, cu siguranta, ca lumina pe care o receptionam de la surse luminoase aflate la frontierea dintre real si ireal, ajunge la noi sub forma imaginilor acestor surse. Ca atare, noi receptionam imaginile unor surse de lumina (metagalaxii, galaxcii, stele), fara ca acestea sa mai existe, consumandu-se sau distrugandu-se intre timp.
La steaua care-a rasarit - imaginea unei stele in campul nostru vizual
E o cale atat de lunga - sursa luminoasa aflata la marginile universului
Ca mii de ani i-au trebuit - timpul = distanta / viteza luminii
Luminii sa ne-ajunga - parcurgerea distantei de la sursa la receptor (ochi)
Poate demult s-a stins in drum - consumarea sau distrugerea sursei
In departari albastre - la distante de mii de ani lumina
Si raza ei abia acum - sosirea cuantelor de lumina pe retina ochilor
Luci vederii noastre - receptionarea imaginii in creierele noastre
Sunt convins, ca tema acestei poezii, cu referiri cosmogonice, vine din perioada cand studia filozofia care, pentru credibilitate, facea dese trimiteri la cunostiintele de fizica, de care Eminescu nu era deloc strain.

Cum am ajuns prin bariera albastră?

Cum am ajuns
prin bariera albastră
din marea de-ntuneric
spre marea de lumină
în care m-am trezit acum?

Cum de-am ajuns aici
împovărat de întrebări rebele
şi de răspunsuri fără noimă
încătuşat în nesfârşite ipoteze
despre cărarea ce se pierde
în valurile vremii
ce vor sa vină peste mine?

Ce miracol m-a trezit
din veşnica uitare
şi m-a adus aici
pe ţărmul luminii
să nu-mi găsesc pacea
şi linistea sufletească?

Când trcerea mea
prin marea de luminăse
va fi terminat
voi trece bariera albstră
din nou în marea de-ntuneric
acolo unde împărăţeşte uitarea
din care m-am zămislit?

Şi de-acolo ce va fi cu mine?
Voi mai ţine minte oare
că am trecut prin toate acestea?

Ce întâmplare se va mai intâmpla cu mine?
Este cineva care sa-mi poată răspunde?
Sau poate aceasta este soarta noastră
să trecem din marea de-ntuneric
prin bariera albastră
în marea de lumină
adică sa ne naştem si să trăim
iar apoi din nou spre marea de-ntuneric
prin bariera albastră
adică să murim

Şi apoi?
Ştie cineva povestea aceasta?

Ce sunt Pietrarii

Pietrari e Lie a' lu' Dură
e Toma Oală a' lu' Marcu
este dogarul lu' Caiură
şi este Constatin Bulacu

Pietrari e una cu drumeagu'
e una cu Rizoiu Luţă
şi una e cu Ion Peagu
şi cu căţeaua sub căruţă

Pietrari e Toma lu' Rotaru
şi e Costică a' lu' Bie
e Niculaie Păduraru
şi bâlciul de la Sfânt Ilie

Pietrari e Giurcă zis Fieraru
şi e Cârţală Niculaie
este Culice Lăutaru
şi fânul aşezat în claie

Pietrari e Mandea Manoilă
şi e Costică a' lu' Iana
e sasul Brumă Samoilă
şi merele culese toamna

Pietrari e Toma lu' Oiţă
este Grigore a' lu' Dide
e Vasilică-a' lu' Goriţă
şi sacii noştri cu merinde

Pietrari e Constantin Ceparu
şi e Dumitru a' lu' Noaţă
este Costică Ceprăzaru
şi oile păscând pe Faţă

Pietrari e Niculaie Ţâcu
este Tomiţă Chiţoranu
e Blotea frate cu tăticu
şi e Costică Bursucanu

Pietrari e Leana lu' Orbete
e Niculaie a' lu' Daie
e Veronica Curcubete
şi zestrea fetei din odaie

Pietrari e Tudor a' lu' Dole
e Mierla, Gore şi Torică
e Beregată şi e Gule
şi este Lice-a' lu' Florică

Pietrari e Nelu Tiologu
şi e Ioana a lu' Oaie
e Anicuţa lu' Ologu
e satul vara după ploaie

Pietrari e Lică a' lu' Picu
şi e Vasile-al lu' Moghină
este Codin a' lu' Turicu
e primăvara pe colină

Pietrari e Gheorghe-a' lu' Berică
şi Porumbica a lu' Bocoi
e Anania lu' Bănică
şi e Ovidiu-a' lu' Mitroi

Pietrari e Niculaie Ceapă
şi e Tonică a' lu' Trocan
e lacul de la Râpi cu apă
şi e Costică Buzdugan

Pietrari e Toma Averică
şi e Ioana a lu' Piele
este Mitică-a' lu' Oncică
şi noaptea cerul plin de stele

Pietrari e Gheorghe a' lu' Curcă
şi e Costică-a' lu' Tete
este Patapie Brânzuică
şi satul nostru plin de fete

Pietrari e viaţa mea banală
e cerul cel nemărginit
e lumea simplă si reală
cu doru-avid de infinit

Eu am cântat iubiri închipuite

Soţiei mele

Eu am cântat iubiri închipuite
în calea mea spre marea veşnicie
dar n-am găsit cuvinte potrivite
să cânt în versuri scumpa mea soţie

Ea merita în versurile mele
să fie zâna mea cea mai iubită
încununată de un cer cu stele
să fie o icoană presfinţită

Ea pentru mine-a fost speranţa vieţii
şi idealul meu de împlinire
a fost oglinda clară-a dimineţii
în drumul meu spinos spre mântuire

Ea m-a iubit mereu fără-ncetare
şi mi-a-iertat greşelile rebele
a fost zeiţa mea ruptă din soare
şi-a fost o dulce doamnă printre stele

A mers mereu alăturea de mine
în căutarea mărilor iubirii
plutind cu mine-n barca cu destine
spre ţărmul însorit al fericirii

Soţia mea mi-a luminat cărarea
când trebuia să traversez prin noapte
a fost iubita mea şi încercarea
prin vremurile grele şi deşarte

În casa noastră-a fost mereu altarul
credinţei noastre sfinte-n devenire
a fost tandreţea dulce şi limanul
speranţei noastre-n marea nemurire

În calea mea de vise-nchipuite
când uraganul timp m-a dus departe
mă-nchin soţiei mele mult iubite
şi-i mulţumesc din suflet pentru toate

O tânară brunetă frumoasă ca o zână

O tânară brunetă frumoasă ca o zână
ce-a terminat liceul cu medie prea bună
ca dar de la tăticul său stilat ca şi un lord
s-a pomenit în zori de zi cu un Fiesta Ford

Omisesem să vă spun că scumpa domnişoară
documentul de şofat şi-l luase în primăvară
Când a văzut maşina cum strălucea în soare
un diavol pus pe pozne a pus-o la încercare

Prin mobilul Erikson cât ai zice un cuvânt
prietenul şi-a invitat să sosească ca un vânt
să-i arate ce cadou a primit la majorat
de la dragul său tătic la un preţ nemăsurat

Luaţi de-al valului destin pe şoseaua soarelui
în maşina ce rula cu viteza gândului
ascultau căzuţi în transă muzica manelelor
ca şi când ei ar fi fost integraţi vedetelor

Prietenul de la volan într-o curbă oarecare
apucat de-un somn uşor a intrat în derapare
s-au izbit de-un plop bătrân de pe marginea şoselii
rămânâd blocaţi în Ford după urma păruielii

A sosit urgent salvarea de i-a dus la un spital
să-i consulte şi trateze într-un mod fundamental
Domniţa cea brunetă n-a avut mare noroc
a rămas fără urechi neputând ţine obroc

L-a rugat pe un chirurg dacă poate fi profund
noi urechi să-i transplanteze de la orice muribund
În final domniţa noastră a avut şanse mărite
când o blondă tinerică a murit pe negândite

Iscusitul nostru doctor i-a plantat urechi de blondă
transformând bruneta noastră într-o dulce Giocondă
A rugat-o periodic să vină la consultaţii
ca să vadă cum se simte după aste operaţii

Domnişoara bruneţică era mândră de transplant
şi venea cu drag la medic s-o consulte la implant
L-a asigurat pe doctor că se simte dupa lege
că aude foarte bine, dar nimic nu întelege

Pe marginea şanţului

- Îţi mai aminteşti, fa?
- Ce să-mi amintesc?
- De Beregată,
Ghiară,
Curcubete,
Trocan,
Ioana lu' Taiflas,
de Curgras,
Peagu,
Sârboica,
Coadă-al Ţâcului,
Ioana lu' Pilică,
de Mierlă,Torică,Piţigoi,
de Manoilă al lu' Ion al Ionicî,
Moţârcan,
Blotea,
Chisâr,
chioru',
de Brandea,
Toma Oală,
Lia Merfului,
de Samoilă Brumă,
Margareta lu' Neamţu,
Floarea lu' Turismu,
de-al lu' Gule,
Costică a lu' Tete,
de muierea lu' Turicu,
Genica lu' Buzdugan,
de Mizurelu,
de Ilina Sâmii,
fata lu' Duman,de Caiură, dogaru'
copilu' lu' Cionică,
de Brabete,
Licioană,
de Veta lu' Gresie,
de-al lu' Papuc,
de Banică,
Lice a lu' Firică,
de Anica lu' Ţevelei,
Mielu lu' Berbecel,
de Bursucanu,
Oncică,
de-al lu' Mărunţelu
de Buşoi ăl bătrân
......................
- Aha, îmi amintesc, fa,
da' nu de toţi,
că nu mai ţâu minte,
da' pă Bie, îl sărişi
- Taci, fa, ce-ţi venii,
îl omorâşi, tu, p-ăsta,
l-am văzut ieri,
la pomana lu' Gandi
- Da', fa, ai dreptate,
uite că greşi,
mă rătuti
- Da' pe Goriţă îl spusăşi?
- Care Goriţă, fa?
- Al Sâii Iancului
- Nu, fa,
că nu-l ştiu,
eram mică când s-a dus
- Auzi, fa,
bate clopotu' la biserică,
tot ăla la beci îl trage?
- O fi vreo sărbătoare, mâine
- Ce, sărbătoare,
nu vezi că bate rar,
a moarte
- O fi murit Bălăceanu,
că zace de doi ani
- De, de, o fi murit săracu'
- Bine că l-a luat Dumnezeu,
că s-a chinuit,
ca un câine,
urla de durere,
ca din gură de şarpe,
da' mai rău,
s-a pătimit muierea lui
- Aşa e, acum s-a uşurat,
şi el, şi muierea lui
-Doamne,
câţi morţi sânt şi câţi om fi uitat,
de trăiau, ăştia, toţi,
nu mai aveam loc în sat
- De, săracii
- E, sărăcii...
- Acum urmăm noi
- Nu te poţi opune,
aşa a rânduit Domnu',
n-ai ce face

Într-n tren accelerat, serveau masa doi ciobani (banc in versuri)

Într-n tren accelerat,
serveau masa doi ţărani:
pâine, slană şi cârnat,
aşa cum mâncau de ani

Dupa masă, pe-ndelete,
având poftă şi de vin,
fără însă să se-mbete,
au golit sticle din plin

Un firav dintre urbani,
observându-le potolul,
îi intrebă pe ţărani:
-Cum staţi cu colesterolul?

Unul dintre ei, pe faţă,
îi răspunse-n grai duios,
-Ne sculăm de dimineaţă
cu-un colesterol fălols!

De ziua ta, stimată şi distinsă doamnă

De ziua ta stimată şi distinsă doamnă
un anonim cuprins de-o tragică furtună
acum când vremea ta a mai scăzut c-o toamnă
iţi dăruieşte pentru tot ce-ai scris cunună

cunună împletitită din ramuri de măslin
pe undeva în sud pe valurile-albastre
ca viaţa să-ti fie totdeauna cer senin
iar harul tău să mişte sufletele noastre

şi-ţi mai doresc din inima-mi îndurerată
să fii cuprinsă de extaz si fericire
să poţi să cânţi în versuri pe a lumii roată
miraculoasa trecere spre nemurire

Ăla la beci, ăla la beci !

Aveam cam patru cinci ani
şi ne jucam în ţărâna de pe drum
La noi în Glod
prin faţa casei bătrâneşti
treceau oameni
la deal şi la vale
la muncă sau de la muncă
şi te trezeai că te-ntrebau:
-Bă, puţă, al cui eşti ?
-Al lu’ Ion al Ionicî
răspundeam eu timid
-Ce mă tu eşti zăpârstea ?
-Eu nu sânt zăpârstea, eu sunt Mihai
-Măta unde e ?
-În bucătăria de vară
face demâncare
-Bă, strânge-te-ar măta-ntre picioare,
spunea maliţios
şi hodoronc-tronc câte unul
-Ba pe tine, ba pe tine
răspundeam eu necăjit
Odată, din vale, pe la Niţa Sârbului
venea grăbit un om mic de statură
cu nişte pantaloni largi de dimie,
având un petic mare şi negru în fund
cu cămaşa de cânepă ruptă şi ponosită,
nebărbierit,
cu o pălărie pe cap cu borul lat
desculţ şi cu tălpile late,
disproporţionate cu înălţimea sa
Venea în urma unei turme
de trei capre şi două oi
Când s-a apropiat de noi
a strigat cât l-a ţinut gura :
-Bă, intraţi în obor că vă-mpung caprele
-Bă, n-auziţi ?
Că vă bag la beci !
Când am auzit de beci,
am fugit mâncând pământ,
pe la spatele casei
ascunzându-ne
printre lemnele de foc,
rezemate de un dud,
bătrân şi găunos
Când am auzit de beci
îmi şi imaginam beciul
de sub casa noastră
întunecat şi răcoros,
unde credeam că se află babaul,
cu care ne speriau cei mari
când nu eram cuminţi
După aceea,
cum îl zăream pe drum,
apropindu-se de noi,
intram în panică
şi fugeam ca potârnichiile
care pe unde putea
strigând cât ne tinea gura:
-Ăla la beci, ăla la beci!
După ce credeam
că se-ndepărtase destul,
din dreptul casei noastre
ieşeam în drum
şi continuam să ne jucăm
ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic
Când am crescut mai mărişor
şi mă duceam la biserică de Paşti
mare mi-a fost mirarea
când l-am zărit
pe Ăla la beci cum strângea
cam cu forţa
ouăle roşii
cu care luau oamenii paşti
şi le punea într-un coş de nuiele
Speriat de întâlnirea cu Ăla la beci
cu glas tremurând
am întrebat-o pe mama,
care mă ţinea strâns de mână :
-De ce ne ia ouăle roşii Ăla la beci ?
-Ce vorba e aia, Ăla la beci ?
E clopotarul bisericii
Ion al Porumbicî,
poreclit Peneş,
strânge ouăle roşii pentru popa
că aşa s-a pomenit
aici la noi în sat
de când mă ştiu

De vrei s-astepţi, pe un nebun, la vară

unei domnişoare care vrea să fie iubită nebuneste

De vrei s-astepţi, pe un nebun, la vară,
să te iubescă, pe muchii de cuţit,
te vei alege, dragă domnişoară,
cu răni adânci pe fese, negreşit.

Dacă-l atragi în gară la Lehliu,
să faci amor cu el, într-un vagon,
cu forţa sa imensă, de diliu,
ar deraia tot trenul, pe peron.

Atunci când trenul va porni domol,
prin balansarea voastră în extaz,
veţi face o escală, la un Moll,
ca să serviţi duios ghiveci de praz.

Iar dacă inima nu-l mai ascultă,
fii tolerantă, scumpă domnisoară,
cum poate fi, mereu, o fată cultă,
chiar dacă are gripă aviară!

Dacă-l ajuţi ca să se facă bine,
pe muchii de cuţit, a mia oară,
te va iubi intens, cum îţi convine,
ca un nebun, în fiecare vară!

Balada ciumei roşii

Ciuma roşie se ştie
cine-adus-o pe câmpie
Engels, Marx si Lenin frate
clone de evrei strâmbate

iar pe-al nostru plai de frunte
au pătruns clone mai multe
să ne bage-n colectivă
ca pe un program în stivă

de la Moscova bădie
clone de evrei o mie
veneau să implementeze
si să metamorfozeze

să facă din oaie capră
din ţigancă deputată
să facă din cal măgariu’
din ţiganiu’ secretariu

Ana, Luca si cu Dej
au băgat spaima-n burgheji
ei fi’nd clone vrei nu vrei
de rusnaci traşi din evrei

iar cu ei veneau în cete
cominterni de clone drepte
vroiau să ne facă bine
să trăim cum se cuvine

însă ei ca venetici
aveau numele în ici
cum ar fi tov Moscovici
şi faimosul de Drăghici

criminalul de Nicolski
era de-al lui Maxim Gorki
clonă rusa din evreu
adusă de Elizeu

ca să nu ne prindem noi
se clonau în daci apoi
ne-nvăţau şi zi si noapte
ideologii spurcate

lipsite de Dumnezei
ne vroiau pe toţi atei
să ne poată anula
şi uşor manipula

să transforme lumea toată
într-o tară-nsingurată
în popor american
condus de un rus armean

provenit dintre jidani
aventurier pe bani
fără casă fără masă
ne-nvăţau lupta de clasă

ca mereu să ne dezbine
şi apoi să ne domine
să muncim plini de nevoi
să fim toţi un plai de boi

când minciuna s-a-mpuţit
au dat-o iar la cotit
însă unul dintre ei
stârpe nouă din evrei

a făcut o condamnare
a ciumei la drumul mare
pe care al său părinte
ne-a adus-o mai-nainte

Iar acum cădelniţă
o noua găselniţă
face iar mobilizare
pentru o globalizare

să aibă lumea în mâini
să fim toţi ca anonimi
în Republica Globală
ca-ntr-o minunată oală

Un apel către (E)vici :
staţi cuminţi cu noi pe-aici
nu vă mai puneţi în frunte
să ne faceţi zile fripte !

De câte ori în nopţile cu stele

Fratelui meu, Turicu

În ziua-cincea a lunii făurar
din anul nouă sute cincizecişopt
în clasa patra eu eram şcolar
curat la suflet şi la minte copt

În ziua aceea am tăiat un miel
din turma noastră de mioare
iar mama l-a gătit un ostropel
să avem la masă demâncare

Ne-am aşezat cuminţi lângă tăticu
în jurul mesei scunde de stejar
eu, Ana şi fratele Turicu
s-aducă mama turta de pe jar

Din trupul mielului sacrificat
de care ne legasem în trecut
cu lacrimi pe obraji noi am mâncat
şi-am amuţit cu toţi ca un făcut

Eu am plecat la şcoală abătut
cu Chelcea Nicolae şi cu Ana
pe drumul nostru de nevoi bătut
de popa şi Brânzuică cu icoana

În vremea asta fratele Turicu
păştea mioarele cu nea Ilie
în timp ce neica Comănescu Nicu
scotea la piatră pentru temelie

Ca nişte perle vechi de dimineată
sunt toate casele de la Pietrari
au temelii din piatra de pe Faţă
şi căpriori din cei mai drepţi stejari

Parcă mi-l văd pe bunul meu părinte
lucrând la via noastră de sub Faţă
când un pietroi vârtos fără de minte
l-a scos pe Nicu Gresie din viaţă

Un geamăt lung a răsunat pe vale
când Nicu Comănescu a căzut
strivit de temelia casei sale
în care toată viaţa a crezut

La locul accidentului din Faţă
în fugă a sosit tata din vie
dar Nicu nu mai rămăse-n viaţă
iar sufletu-i plecase-n veşnicie

Cuprins de groază tata a strigat
spre cer spre sat nu se mai ştie
iar oamenii în goană au urcat
să-ncerce ca pe Nicu să-l invie

Au coborat cu el pe Curmătură
să-l ducă acasă-n Lazul lui Stoian
sa-l plângă toţi ai lui în bătătură
şi să-l jelească lumea cu alean

Ajunşi acasă seara, spre apus
ne-a povestit măicuţa lăcrimând
cum Nicu Gresie pe zi s-a dus
lăsând în urma sa orfani plângând

La casa mortului ne-am repezit
ca să-l vedem pe Comănescu Nicu
dar lumea o ţinea într-un jelit
când a venit ca să ne ia tăticu

La cină, mama ne-a stigat la masă
ca să mâncăm ce-a mai rămas din miel
însă Turicu nu era acasă
el n-a răspuns chemării la apel

Cu totii prin vecini l-am căutat
la neamurile noastre-apropiate
dar noaptea s-aşternuse peste sat
şi stelele luceau pe cer, departe

Într-un târziu cu greu am sesizat
a oilor venire de pe coaste
iar panica s-a generalizat
în neamul nostru alertat-n noapte

Unii din fag credeau că a căzut
în timp ce dărâma la uscătură
iar alţii pretindeau că l-au văzut
venind cu oile de pe Măgură

Un om pe nume Vilă-al lu' Mitroi
ne-a povestit că l-a văzut pe Faţă
cum se căznea să scoată un pietroi
cu Nicu Gresie la suprafaţă

Bizar a noastră Valentina soră
lovindu-se cu palmele pe faţă
ne-a spus c-o premoniţie majoră
c-al nostru frate nu mai este-n viaţă

Atuncea, împreună cu tăticu
mai mulţi bărbati din vechiul nostru sat
în grabă au plecat ca pe Turicu
să-l caute sub malul surupat

Într-o tăcere adâncă şi profundă
priveam înfriguraţi spre Coasta-Naltă
sub bolta-ntunecată şi rotundă
de stele trecătoare luminată

Un strigăt lung în noapte a tunat
când mort sub mal pe Victor l-au găsit
iar felinaru-n noapte agitat
părea a lumilor semnal sfârşit

Ca şi pe Gresie l-au pus pe targă
făcută-n grabă dintr-un tânar fag
de vărul Sandu şi de Ion Murgă
şi mamei dusu-l-au acasă-n prag

Trei zile şi trei nopţi l-am priveghiat
jelindu-l toţi ai săi în gura mare
iar mama toată viaţa l-a strigat
să vină-acasă-n prag de sărbătoare

În carul tras de cai, la cimitir
l-am dus cum se cuvine din strămoşi
l-am aşezat în lut ca un martir
la anii săi cei tineri şi frumoşi

Zile şi nopţi în şir am pătimit
având în casă şi în suflet jale
iar timpul înapoi l-am fi urnit
ca s-o pornească pe o altă cale

De câte ori în nopţile cu stele
privesc al cerului imens hotar
îmi amintesc de lacrimile mele
din ziua-cincea-a lunii făurar

Pentru zeiţele de pe pământ

Pentru zeiţele de pe pământ,
soţii, fiice şi iubite scumpe,
îl rog pe bunul Dumnezeu cel sfânt,
să le aducă fericirea-n cupe

Iar fetelor, prinţese-n devenire,
din ghiocei şi albastre viorele,
să le sădească-n suflete iubire,
frumoşi luceferi, coborâţi din stele

Să fie-nvăluite-n fericire,
când sunt iubite fară de sfârşit,
să simtă c-au ajuns în nemurire
şi au atins reperul infinit

Aş mai ruga al primăverii foc
s-aducă-n dar frumoaselor domniţe,
sub astre-aducătoare de noroc,
albastre flori de-mpodobit cosiţe

Iar celor care sunt în jurul meu
şi mă iubesc curat fară simbrie,
le dau al primăverii curcubeu
din toate florile de pe câmpie

Şi celor care m-au iubit odată,
în mersul vieţii mele pe sub soare,
le dau, la fiecare, lumea toată,
cu galaxiile nepieritoare.

Ce multe clipe-au curs pe valea vietii

Ce multe clipe-au curs pe valea vietii
De cand eu am plecat de langa tine
Abandonata-n anii tineretii
In barca-mpovarata cu destine

De-atunci icoana ta fara-ncetare
M-a urmarit in visurile mele
Simtind-o ca o sfanta alinare
Numai sub cerul presarat cu stele

De multe ori te-am cautat prin vreme
Alunecand pe-a timpului carare
Si-am esuat in tragice poeme
Salvandu-ma prin sfintele altare

As fi dorit sa-ti spun de ce-am plecat
Din primavara dulce-a vietii noastre
Dar luat de valuri eu am amanat
Iar tu te-ai dus spre zarile albasre

Eu am cazut in mrejele iubirii
Tesute-n taina de o alta zana
Alunecand pe marea fericirii
Uitand de tine draga mea cea buna

Acum cand m-am trezit si am constatat
Ca uraganul timp m-a dus departe
Si nu mai este vreme de indreptat
As vrea ca sa ma ierti daca se poate